21 noiembrie 2017

ʻOumuamua - primul asteroid interstelar

Pe 19 octombrie 2017 astronomul Robert Weryk descoperea un obiect nou cu telescopul Pan-STARRS din Hawaii. Dacă inițial s-a crezut că este vorba despre o cometă (C/2017 U1), după câteva zile de observații s-a descoperit faptul că obiectul este un asteroid și unul cu adevărat deosebit: un asteroid din afara Sistemului Solar. Obiectul a primit numele de ʻOumuamua, care în limba locală înseamnă „mesager din trecut”, iar numele oficial este 1I/ʻOumuamua. 

Reprezentare artistică a asteroidului 1I/ʻOumuamua (eso.org)

Obiectul fiind un caz unic, Uniunea Astronomică Internațională a trebuit să găsească o nouă codificare pentru acest nou tip de obiecte, astfel „I” provine de la „interstelar”, „1I” fiind primul obiect interstelar catalogat. Din observațiile realizate până acum reiese că 'Oumuamua are excentricitatea orbitei de 1.20, cea mai mare valoare măsurată până acum, aceasta însemnând clar că orbita nu este închisă și că obiectul este din afara Sistemului Solar, nefiind legat gravitațional de Soare. Traiectoria a fost înclinată cu 123° față de ecliptică, iar viteza cu care a ajuns obiectul în zona Sistemului Solar a fost de 26 km/s (95.000 km/h), un alt indicator al provenienței din spațiul interstelar. La trecerea la periheliu ʻOumuamua a avut viteza de 87 km/s (315.000 km/h), distanța față de Soare fiind de 38 milioane de km.



Ca și caracteristici fizice, ʻOumuamua este de asemenea unic: roșu, compus din rocă densă sau metal și are forma foarte alungită asemănătoare unui trabuc cu lungimea de cel puțin 400 de metri. Din această cauză strălucirea asteroidului variază dramatic de aprox. 10 ori în timpul unei rotații în jurul axei sale (7.3 ore). Culoarea roșie intensă este probabil cauzată de radiațiile cosmice care au lovit suprafața asteroidului timp de milioane de ani.

Pe baza orbitei calculate s-a aflat că ʻOumuamua vine din direcția unde se află steaua Vega în prezent. E posibil ca ʻOumuamua să fi hoinărit prin Galaxie timp de sute de milioane de ani înainte să ne viziteze. Obiecte ca ʻOumuamua trec prin Sistemul Solar probabil câte unul în fiecare an, dar, fiind foarte puțin strălucitoare, nu au mai fost observate până în prezent. Descoperirea asteroidului 1I/ʻOumuamua deschide un domeniu nou care se va dezvolta în viitor datorită telescoapelor puternice așa cum este Pan-STARRS.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu